De ce nu primesti invitatii la interviu desi aplici frecvent la joburi?

mm

Dacă ar fi să răspundem la această întrebare din perspectiva reputației nu tocmai buna pe care consultantii HR o au uneori pe piața din Romania, am putea spune cam asa: “pentru ca nu le pasa de CV-ul tau", "pentru ca nu sunt in stare sa aprecieze valoarea CV-ului tau", "pentru ca oricum angajarile se fac pe pile si relatii" etc. De fapt lucrurile sunt foarte nuantate.

Avem in vedere situatia in care candidatul aplica la un anunt de recrutare, facut public de compania angajatoare sau de agentia de HR cu care colaboreaza, asadar aplicare targetata la un anunt de recrutare si nu aplicare spontana (in absenta unui job potrivit disponibil in momentul trimiterii CV-ului).

Dupa ce primeste CV-ul, compania angajatoare poate merge pe trei directii: oferirea de feedback pozitiv urmat de invitatia la un interviu, oferirea de feedback negativ (CV-ul nu este potrivit jobului deschis, insa ramaneti in baza de date pentru oportunitati viitoare) si situatia mai putin dorita si cu efecte negative atat asupra companiei cat si a candidatului,  lipsa oricarui feedback.

Din experienta noastra, ultimele doua situatii pot aparea din mai multe motive, printre care:

1. Candidatul nu se potriveste cu jobul disponibil. Informatiile din CV si cerintele postului nu au nicio legatura.

2. CV-ul nu este structurat eficient. Din aplicație nu reiese foarte repede/ușor de ce ar fi candidatul potrivit pentru post.

3. Experienta din CV sugereaza un "vanator de joburi" – extrem de multe joburi pe o unitate foarte scurta de timp.

4. Imaginea CV-ului este una neingrijita, dezordonata iar documentul este greu de parcurs in timp scurt.

5. Aplicatia contine multe greseli gramaticale si informatie inutila.

6. Consultantul HR a gasit candidatul potrivit la foarte scurt timp de la publicarea anuntului de recrutare si nu a mai parcurs toate aplicatiile primite.

Cam acestea ar fi motivele cele mai des intalnite. Lista ramane oricum deschisa.

 

Dan Kulcsar – PR & Business Development Manager Lugera

WhatsApp Logo