Check in la job-ul perfect cu Roxana-Veronica Oprea

/Check in la job-ul perfect cu Roxana-Veronica Oprea

Check in la job-ul perfect cu Roxana-Veronica Oprea

        Când îmi doresc ceva nu reuşesc niciodată să iau o decizie rapidă, întotdeauna stau să mă gândesc o data, de două ori, de trei ori, după care mă hotărăsc, dar apoi stau şi analizez din nou situaţia, nu de alta, dar să fiu sigură că am luat decizia corectă. Aşa şi acum, am stat şi m-am gândit ceva timp dacă să încep acest eseu sau nu (vorba lui William Shakespeare, „a fi sau a nu fi”), ca în final să accept provocarea.
        Să începem cu inceptul, sunt în anul II de facultate şi încă nu am job, dar asta nu mă împiedică să visez la unul, ba chiar la unul perfect. Păi, cum am putea defini termenul de „job”? Conform dex, fără prea multe cuvinte şi explicaţii reprezintă o „afacere cu caracter privat sau oficial”. Bun, până aici totul este clar. Dar perfecţiunea? Parcă aici se complică lucrurile, nu? Tot din punct de vedere al dex-ului, aceasta „întruneste în gradul cel mai înalt toate calităţile cerute”. Acum, lăsând la o parte definiţiile, din punctul meu de vedere „job-ul perfect” e locul în care mă simt în siguranţă, locul în care îmi place să ajung în fiecare zi de luni până vineri, unde ştiu că mă voi lovi de oameni frumoşi şi optimişti.
        În zilele noastre, oamenii sunt tentaţi să alerge, în primul rând, după bani. Aceştia sunt oamenii care renunţă la visele şi ideile lor, la o carieră făcută din plăcere. şi pentru ce? Pentru o situaţie financiară mai bună, pentru o cifră în plus, pentru o sumă mai mare în conturi. Dar, dacă stăm să analizăm puţin situaţia, ce job perfect mai e acela la care lucrezi de dimineaţă până seară doar pentru un salariu mai mare, şi nu din dorinţa de a face ceea ce îţi place şi pentru care ai învăţat atâţia ani?
        Majoritatea persoanelor care lucrează consideră că starea lor de spirit depinde de starea celor din jur. Este şi nu prea este adevărat. De ce? Spre exemplu, dacă şeful tău ajunge la job supărat şi nervos, de ce să îl laşi să îţi ia starea de bine, adică să te influenţeze în mod negativ, când poţi fi tu acela care îl binedispune, influenţându-l într-un mod pozitiv? Orice fir are două capete, acum depinde de tine de la care capăt vrei să porneşti.
        În concluzie, sunt sigură că job-ul perfect există, că te poţi trezi în fiecare dimineaţă zâmbind, ştiind că o să ajungi la locul de muncă visat, că există viaţă dincolo de terminarea unei facultăţi, că îţi poţi măsura orele de muncă într-o altă unitate de măsură în afară de bani şi că poţi spune la finalul unei zile de muncă „Asta e locul în care mi-am dorit să ajung!”.
 
 
Oprea Roxana-Veronica
By |2015-11-20T10:30:31+00:00noiembrie 20th, 2015|Comentariile sunt închise pentru Check in la job-ul perfect cu Roxana-Veronica Oprea

About the Author:

Aenean in massa non orci suscipit vulputate ut et risus. In hac habitasse platea dictumst. Pellentesque non hendrerit lectus. Pellentesque tempus ligula justo, sit amet auctor lectus fringilla ut. Maecenas non turpis vitae leo consequat viverra sit amet et nisi. Curabitur pretium imperdiet mi, id pellentesque sapien pellentesque vel. Aliquam blandit, ipsum ut egestas sodales, turpis arcu sollicitudin ipsum, eu mattis lacus tortor ac orci. Nullam id volutpat sem. Suspendisse venenatis dignissim rhoncus.